Număr și-mi ies la socoteală doar zece zile de când am revenit în țară și deja mă gândesc cu interes la viitoarea vacanță. Nu-mi place ce vreme m-a întâmpinat încă de la aeroport, și nici cum se anunță în următoarea perioadă.
Gândul mi-a rămas tot în Maldive… e greu să pleci sufletește din acel loc, deși fizic ajungi acasă… sufletul îți rămâne acolo, cel puțin până te întorci.
Vacanța de zece zile în Maldive a însemnat o reîntoarcere în Paradis, pentru că după cum știți deja, am mai vizitat Insulele Maldive în luna august 2017, vacanță despre care am și scris un articol aici pe blog, pe care-l găsiți aici.
De ce am ales să ne întoarcem în Maldive? Pentru că sunt o persoană ce preferă să se întoarcă într-un loc pe care-l știe deja fabulos și să continue o poveste frumoasă acolo. Am căzut de comun acord eu și logodnicul meu, că este un loc ce ne oferă pacea interioară, siguranța și ne încarcă cu energie pozitivă pentru o bună perioadă de timp.
Ne-am întors în insula Sun Island, un resort ce ne-a făcut o impresie plăcută în prima vacanță acolo și unde știam că nu vom fi dezamăgiți, doar că de data aceasta am ales să simțim din plin experiența unei vacanțe în Maldive, cazându-ne într-un bungalow pe apă.
Pot spune că dacă bugetul îți permite, pentru a simți cu adevărat că ești în Maldive, recomand cazarea în bungalow-urile pe apă, căci este o experiență foarte frumoasă și cu siguranță conturează un peisaj de poveste.
Să o luăm cu începutul și am să vă povestesc câte puțin din toată experiența noastră de 10 zile în Maldive.
Zborul este prima experiență cu care te confrunți atunci când pleci în vacanță, și cum vorbim de un loc atât de îndepărtat trebuie să te aștepți la foarte mult stres, oboseală și dureri de oase :)). Zborul nostru a fost foarte ok, probabil și pentru că am ales experiența zborului la Business Class.
Am zburat cu Fly Dubai, și după cum știți majoritatea… nu există un zbor direct România-Male, deci am avut o scurtă escală pe aeroportul din Dubai.
Traseul aerian a arătat cam așa: București-Dubai (durată zbor 5h), escala din Dubai a durat și ea patru ore și jumătate, iar zborul Dubai-Male a durat numai trei ore și jumătate.
Nu s-a resimțit foarte tare stresul zborurilor, căci upgrade-ul la Business Class și-a spus cuvântul. astfel nu am stat la cozi, nu ne-am înghesuit la check-in, am stat în zonele Business Lounge ale aeroporturilor, unde ai tot ceea ce vrei inclus în prețul biletului de avion… de la mâncare, băutură, fotolii și canapele confortabile, până la locuri în avion cu spațiu considerabil la picioare, cu scaune ce se fac pat în modelele noi ale aeronavelor Fly Dubai lansate recent, și chiar un autobuz special pus la dispoziția celor de la Business. Deși diferența de preț de la Economy la Business Class este destul de mare… și avantajele sunt pe măsură.

Evident că aventura prin aeroport nu se termină în Male! Din Male trebuie să pleci spre insulă și dacă aceasta este destul de departe cum este Sun Island… se poate ajunge doar pe cale aeriană, deci aștepți din nou avion, faci iar check-in și abia după vreo 2 ore te îmbarci și zbori doar 20-25 de minute până-n insulă. Deși ai crede că acolo se încheie aventura drumurilor, în Sun Island ajungi după ce ai aterizat în insula Mamiggili și pleci din portul insulei cu o barcă rapidă spre resort cu care faci maxim 10 minute și abia atunci ai ajuns la destinația finală.
Când am ajuns în resort, deja ne-a cuprins sentimentul acela de a regăsi un loc în starea în care l-ai lăsat ultima dată… dar pe parcursul vacanței am descoperit că nu mai era totul așa frumos și perfect în lumea afacerilor din resort, dar din fericire pesiajul nu a suferit modificări… iar asta ne-a făcut să nu fim prea demoralizați.
Ca oriunde, nimic nu rămâne la fel iar schimbările intervin mereu în rău sau în bine. Deci vă recomand ca atunci când luați decizia de a călători în Sun Island Resort & SPA, să vă uitați foarte bine pe bonul ce trebuie semnat, căci s-ar putea să descoperiți că ați consumat și alimente/băuturi pe care nu le-ați primit și nici nu le-ați cerut. Cam așa s-a produs schimbarea din resort în doar 6 luni… plus foarte multe taxe ce se adaugă la prețul produselor de acolo gen masă la restaurant, chestii de la magazinul din resort, room service, activități pe insulă.
Pentru că în vacanța din august am stat doar 7 zile și simțeam nevoia de încă 3 zile, acum am ales să stăm 10 zile în Paradis… dar ce să vezi? După cele 10 zile, tot mi-ar mai fi trebuit vreo 3 în plus:)).
Îmi este practic imposibil să vă explic în cuvinte ce vibe îți oferă natura în acel loc, însă dacă v-am convins puțin că este divin peisajul și v-ați gândi la un posibil sejur în aceste locuri, trebuie să vă las aici câteva poze (mai multe găsiți și pe profilul meu de Instagram, pe care-l puteți accesa aici), pentru a vă convinge și prin imagini de ce merită tot efortul fizic dar și financiar pentru a ajunge în asemenea Paradis. (Click pe poză pentru a vedea imaginea la dimensiune mare)
















Cum vorbim despre un colț de lume îndepărtat și extraordinar de frumos, evident că și costurile sunt destul de mari. Cel mai important este să înțelegeți că prețul total al sejurului nostru nu este același cu cel pe care-l doriți dacă v-ați gândit la o posibilă vacanță aici. Prețul oscilează mereu în funcție de perioade, de cerințele pe care le aveți de la vacanță, de zborurile alese (Economy sau Business Class), de regimul de masă ales (niciunul/mic dejun inclus/ demipensiune/ all inclusive). Cel mai important pont pe care vi-l pot da este alegerea vacanței prin intermediul agenției de turism, nu rezervare prin booking și bilet separat de avion, vă spun din propria experiență că prin agenție costurile vor fi considerabil mai mici.
Noi am mers în acest sejur de 10 zile prin intermediul agenției 4 anotimpuri, și nu am ne-am confruntat cu vreo problemă, totul a decurs perfect.
Înainte cu două zile de plecarea în Maldive, a fost declarată stare de urgență în Male din cauza unor conflicte politice ce au avut ca rezultat mișcări de stradă. Ne bucurăm că cei de la agenție ne-au liniștit și ne-au explicat că vom călători în siguranță, ceea ce s-a și întâmplat.
Pachetul nostru de vacanță a inclus: bilete de avion dus-întors București-Male cu zboruri la Business Class, bilete de avion dus-întors Male-Sun Island Resort & Spa, 10 zile cazare în bungalow pe apă, regim de masă demipensiune.
Deși nu am dorit niciun regim de masă, deoarece am preferat mâncarea de la restaurantul cu plată din resort (Vani Coffeshop), pentru că la acest restaurant mâncarea este foarte bună și tot acolo ne-am făcut prieteni printre angajați când am fost în august… oferta nu a putut fi făcută simplă, astfel a intart în preț și regimul demipensiune.
În resort există foarte multe activități pe care le poți face, însă noi preferăm să ne rezumăm la snorkel. Să înotăm alături de rechini și pești, este probabil activitatea noastră preferată. Pentru a-ți delecta privirea cu diversele specii de pești și puii de rechini, ai nevoie de o mască de snorkel sau ochelari plus tub. Dacă doriți să explorați pe distanțe mai mari, acele labe din cauciuc sunt foarte utile. Nu în ultimul rând, trebuie să știi să înoți pentru a face snorkel, altfel există riscuri. Snorkel-ul nu presupune cunoștințe avansate de înot, dar pur și simplu să te descurci puțin pentru a nu te panica în diverse situații.

Snorkel-ul se poate face în mai multe locuri de pe insulă, însă noi ne-am rezumat la cel de la bungalow-uri, căci coboram direct din căsuța noastră de pe apă în ocean (se poate vedea în poza din colajul de mai sus).
Am să las aici și un scurt video filmat de noi în timp ce făceam snorkel. Selectați calitatea cea mai mare pentru a vedea cât mai clar peștișorii. Pentru a filma am folosit camera GoPro Hero5.
Fiindcă tot pe meleaguri de poveste ne-a surprins și Valentine’s day, am ales să sărbătorim și noi cum ne place cel mai mult, relaxându-ne pe la o masă cu led, doar pentru noi pe plajă. Afost un cadou foarte frumos din partea logodnicului meu, exact genul de surpriză care este pe placul meu.

Ba chiar am decorat foarte frumos bungalow-ul nostru, și am scris din baloane un mesaj raportat la ziua îndrăgostiților, și ne-am echipat cu balonașe în formă de inimioară.

Pentru că noi femeile avem o problemă serioasă cu articolele vestimentare, dar și pentru că am primit destul mesaje pe rețelele de socializare în legătură cu costumele de baie și rochițele de plajă pe care eu le-am purtat în vacanță… m-am gândit să vă ajut cu site-urile de unde le puteți achiziționa chiar și acum în perioada rece a anului, când este destul de greu de găsit ceea ce ne dorim pentru plajă.
Eu mi-am procurat pentru această vacanță două costume de baie pe lângă cele pe care le aveam deja. Pot spune că m-am îndrăgostit instant de aceste costume de baie, și am zis că trebuie să fie ale mele.
Cele două costume cumpărate recent sunt de la INFSD Swimwear, mi-au plăcut enorm și din fericire le-am găsit pe stoc în mărimea mea (XS). Am fost foarte impresionată de calitatea pe care o au și de cât de frumos arată pe corp. Pe site puteți găsi mai multe modele, însă cu siguranță se va reface și stocul pentru că momentan este epuizat pentru ambele costume pe care le-am achiziționat eu.
Evident atunci când se va reface stocul, puteți comanda costumul galben de aici, și pe cel verde de aici.
Ambele costume pot fi purtate și pe stradă, nu doar la plajă. Cel verde, poate fi purtat cu jeanși, pantaloni scurți sau chiar fustă, iar topul de la cel galben poate fi purtat în multe combinații drăguțe. Mai jos le puteți vedea și cum se așează pe corp.

Caftanele de plajă le-am cumpărat acum ceva timp și doar unul se mai găsește în prezent pe site-ul Diva Charms. Cele două caftane, ambele de culoare verde, au o calitate foarte bună și chiar m-au ajutat foarte mult estetic dar și pentru a-mi proteja pielea de razele soarelui care erau extrem de puternice. Pe primul, cel verde cu print nu îl mai puteți găsi pe site, însă pe cel verde simplu, îl puteți comanda aici.

Având în vedere că am terminat mai sus de elucidat misterul pieselor vestimentare, zic să vă vorbesc puțin și de mâncarea din resort. Nu sunt foarte pretențioasă la mâncare, însă ador preparatele tradiționale românești, lucru ce nu prea mă ajută pe meleagurile asiatice. Deși am o pasiune pentru mâncarea noastră tradițională, pot spune că în Maldive mâncarea este surprinzător de potrivită gusturilor mele.
În resort există mai multe locuri unde poți mânca, de la restaurantele cu regim demipensiune sau all inclusive până la cel bio cu salate sănătoase și cel cu plată ce nu intră în pachetul de vacanță, unde tot ce consumi se plătește separat la finalul vacanței sau atunci când hotărăști că vrei să achiți la recepție ceea ce ai consumat sau cumpărat din resort până la acel moment.
Trebuie să recunoaștem că cea mai bună mâncare este la restaurantul cu plată (Vani Coffee Shop). Deși meniul nu este prea diversificat, puținele specialități sunt foarte gustoase. Din păcate, nu mi-a venit strălucita idee de a face o poză la un meniu căci fiind în vacanță, nu prea te gândești la blog.
Prețurile sunt destul de piperate dacă alegi să mănânci toată vacanța la restaurantul cu plată, dar cu siguranță merită. Vă las mai jos un colaj cu câteva dintre specialitățile ce le-am consumat pe perioada vacanței:


Băuturile sunt destul de scumpe, o sticlă de cola la 300 ml ajunge la aproximativ 5$, iar băuturile alcoolice sunt foarte scumpe. Nu vă sfătuiesc să beți șampanie dacă știți că bugetul nu v-ar permite să plătiți de la 400$ în sus pe una.
Trecând peste aspectul legat de prețuri, am avut o experiență foarte plăcută pe finalul sejurului. Acum 6 luni când am mers în același loc, am avut plăcerea de a întâlni printre angajați, oameni cu suflet mare și respect față de ceea ce fac, iar noi am admirat asta la ei.
Marea surpriză a fost ca atunci când ne-am reîntors în Sun Island, să regăsim doi dintre angajații ce ne-au făcut prima vacanță plăcută și ne-au demonstrat că sunt niște oameni speciali. Evident că cei doi angajați ne-au recunoscut și am tot schimbat impresii cu ei în decursul celor 10 zile.
În ziua a noua, la ultima cină luată la restaurant, Ibrahim, un angajat tânăr și neschimbat de când îl văzusem prima dată acum șase luni, ne-a oferit două vederi cu mesaje scrise din suflet, pentru noi și un cadou frumos ambalat cum a reușit el mai bine. Cred că a fost cel mai frumos gest la care am luat parte în ultimii ani… un om din celălalt capăt al lumii să îți dea un cadou deși el este angajat iar tu un simplu turist, a fost absolut exatraordinar. Cred că a fost cea mai frumoasă lecție de viață pe care eu și logodnicul meu am primit-o.

În ultima zi și el și o altă angajată, au fost foarte triști din cauza plecării noastre. Mi s-a părut foarte frumos ca doi oameni străini nouă, extrem de diferiți de noi dar în esență aceeași să fie atât de apropiați de doi turiști tineri. A fost o experiență foarte frumoasă și ne-am promis că ne vom mai întîlni în decursul vieții.
Pur și simplu vacanța în Maldive pentru noi înseamnă mai mult decât un simplu sejur, este mereu o poveste frumoasă, o lecție de viață, o doză de energie și multă motivație pentru toate palnurile și proiectele noastre de viitor.
Dar după cum v-am obișnuit la fiecare final de articol pe tema ”travel”, și de data această închei prin a spune că aștept cu nerăbdare următoarea vacanță, până la care a mai rămas puțin timp și despre care am să revin aici pe blog cu un nou articol.
Adaugă un comentariu